Aglomerație la Vama Giurgiu. Turiștii au stat o oră și jumătate la coadă ca să treacă granița

Sute de mașini au așteaptat, în această dimineață, în coloane, să treacă granița la bulgari. Astfel că cei care au plecat în concediu la bulgari, greci sau turci au fost nevoiți să aștepte aproape o oră și jumătate să treacă granița.

Poliția de frontieră informează că sunt deschise 4 artere de circulație pe sensul de ieșire din țară și 4 pe sensul de intrare. Timpii de așteptare sunt însă mari, deoarece turiștii sunt nevoiți să plătească și taxa de pod, aceasta achitându-se la ghișeu, și nu on-line. 

,,Recomandăm insistent cetățenilor români care călătoresc pe teritoriul Republicii Bulgaria să respecte regulile de circulaţie prevăzute de legislaţia bulgară. Respectând aceste reguli, veţi evita accidentele şi vă veţi putea bucura de o vacanță liniştită!’’, a transmis șoferilor Ambasada României în Bulgaria.

Precizăm că limitele de viteză sunt următoarele:

– 50 km/h în localităţi;

– 90 km/h în afara localităţilor;

– 140 km/h pe autostrăzi.

În plus, menţionăm că în Bulgaria nu este permisă folosirea aparatelor anti-radar, utilizarea acestora constituind contravenţie şi fiind sancţionată cu amendă.