Agresor prins cu ajutorul mamei unei fetițe racolate pe internet. Cum a decurs FLAGRANTUL

Fără să știe că vorbește cu mama fetei, tânărul a invitat-o pe aceasta într-o piață din Timișoara pentru ca mai apoi să mergă la apartamentul unde urmau să întrețină relații sexuale. 

Polițiștii au organizat un flagrant, iar fata a participat în mod direct la întreaga operațiune. Acesta a venit însoțit de un prieten și nu s-a apropiat de banca unde se afla minora, ci a dirijat-o prin telefon. I-a spus să îi urmeze pentru ca nu cumva să fie polițiștii prin zonă. Copila a mers în spatele lor, la câțiva metri, până în apropierea apartamentului unde locuia tânărul de 19 ani și unde au intervenit polițiștii.

Acesta și-a recunoscut vina în timpul audierilor. Tânărul le-a mărturist oamenilor legii că l-a atras poza de profil a minorei de pe conturile de socializare. Mai mult decât atât, a spus că pe durata conversației minora l-a mințit că are 12 ani și nu 10. Acesta a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare și obligat să plătească 10.000 de lei daune morale.