Angajată a APIA și mama sa, trimise în judecată după ce au luat subvenții în agricultură cu acte false

Cele două femei şi-au recunoscut vinovăţia.Acestea sunt acuzate de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Potrivit acordurilor de recunoaştere a vinovăţiei, în 2015, angajata APIA, beneficiind de ajutorul mamei sale, a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) un document ce conținea informații care nu corespundeau adevărului în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică, pentru suprafețe de teren pe care nu le deținea în realitate. Documentul respectiv era o copie conformă cu originalul a unei sentinței civile care ținea loc de contract autentic de vânzare-cumpărare a unor suprafețe de teren și care a fost emisă în baza unei „chitanțe” false, contrafăcută de mama inculpatei.

Prin aceste demersuri, inculpata ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 27.718 lei.

Cele două au semnat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei şi au acceptat pedepse de un an şi patru luni de închisoare cu suspendare.

”În prezența avocaților aleși, inculpatele au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv: – un an și patru luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de trei ani și interzicerea pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public”, se arată în comunicatul DNA. 

Dosarele de urmărire penală privindu-le pe inculpate împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Olt, potrivit realitateadeolt.net