Certificatul de vaccinare, valabil din iunie. Ce date va cuprinde

Comisarul european a precizat, în faţa Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a Parlamentului European, că certificatul digital va fi lansat în primă fază ca un proiect pilot, la începutul lunii iunie. Sistemul complet şi reglementările care-l însoţesc vor intra în vigoare la sfârşitul aceleiaşi luni, odată cu începerea sezonului estival, a adăugat acesta.

Parlamentul European și Consiliul UE au anunțat că vor definitiva regulamentul necesar pentru implementarea proiectului la finalul lunii mai, urmând să fie aprobat în sesiunea plenară a P.E. din perioada 7-10 iunie. 

Certificatul va avea la bază un cadru european armonizat, dar unele state membre ale UE au început deja să instituie propriile certificate.

Documentul va permite o mai bună mobilitate între statele membre UE, arătând dacă titularul său a fost sau nu vaccinat împotriva noului coronavirus, dacă a fost testat negativ înaintea călătoriei sau dacă a trecut prin infecție.

Didier Reynders a subliniat că decizia privind folosirea acestui certificat în alte scopuri decât libertatea de circulaţie revine statelor membre, dar că trebuie respectată legislaţia europeană, mai ales în ce priveşte datele personale. În acest sens, comisarul european a dat asigurări că certificatul verde european va conţine ”un ansamblu limitat de informaţii’”, mai redus decât certificatul de vaccinare al OMS (”cartea galbenă”) pentru călătoriile în ţări tropicale.

Reprezentantul Comisiei Europene a confirmat că statele UE nu vor fi obligate să accepte pentru certificatul de vaccinare doar serurile autorizate la nivel european, potrivit Agerpres.