Cine este prințul Emanuel, acuzat că l-a împușcat pe Arthur, considerat cel mai mare urs din Europa

Emanuel von und zu Liechtenstein are 42 de ani și este de profesie medic. De origine,  este din micul principat Liechtenstein, și nu din Austria. Acesta păstrează legătura cu Prinţul Hans-Adam II, actualul monarh din Liechtenstein.

Prințul Emanuel lucrează ca medic circa 70-80 de zile pe an, dar nu are un cabinet. El locuiește în Riegersburg, localitate situată în regiunea austriacă Stiria, supranumită „inima verde a Austriei”. Aici administrează un domeniu uriaș, construit în jurul anului 1100, iar castelul Riegersburg este deținut de familia sa din 1822. A mărturisit că nici el, nici familia sa nu au locuit în castel. Este căsătorit și are trei copii, potrivit unui interviu acordat revistei austriece locale Sud-Ost Journal.

Interesul deosebit al publicațiilor străine arătat în ultima zi pentru prințul Emanuel este datorat scandalului uciderii ursului brun Arthur, considerat unul dintre cele mai mari exemplare din Uniunea Europeană, potrivit organizației Agent Green.  

Prințul se află în centrul unui imens scandal după uciderea ursului brun Arthur pe 13 martie 2021. Presa elvețiană a reușit să-i ia o primă declarație după acuzațiile Agent Green și a unei organizații austriece pentru apărarea drepturilor animalelor că ar fi profitat de o derogare acordată de statul român din cauza ursoaicei cu pui care ataca fermele din Ojdula, județul Covasna.

Prima declarație a prințului Emanuel după ce l-a împușcat pe ursul Arthur, unul dintre cele mai mari exemplare din Europa

Prințul este un vânător cunoscut în Europa și un colecționar de trofee cu renume printre practicanții acestei îndeletniciri, scrie ziare.com. Iar uciderea lui Arhur, considerat printre cele mai mari exemplare de urs brun din Uniunea Europeană, este pusă, de presa străină, pe seama interesului obsesiv pentru trofeele de vânătoare al prințului.

SCANDAL după ce Arthur, cel mai mare urs din UE, a fost UCIS în România de un prinț austriac – Acuzații de braconaj pentru vânătorii de trofee