Criză URIAȘĂ la Institutul Oncologic: Bolnavii de cancer, fără tratament de 11 zile! Vlad Voiculescu spune că nu știa de problemă. Cum a reacționat noul ministru

Medicii de la Institutul Oncologic din Capitală cer cu disperare medicamente ca să poată salva în continuare viețile celor care a căror viață atârnă, practic, de un fir de ață.

Proaspăt instalată în funcție, Ioana Mihăilă susține că a vorbit cu managerul Institutului Oncologic din Capitală și speră să poată rezolva criza citostaticelor în cursul zilei de astăzi sau cel mai târziu mâine. Ministrul a precizat că a programat deja o discuţuie cu reprezentanții de la Politica Medicamentului și cei ai Asistenţei Medicale pentru a găsi soluții în acest sens.

Nu știm în acest moment despre câți pacienți ar fi vorba. Conform managerului unității medicale, se pare că în această situație disperată s-ar afla 20 de persoane.

Într-un comment la o întrebare de pe contul său de Facebook, fostul ministru Vlad Voiculescu spunea, aseară, că nu știa de această problemă, acesta argumentându-și afirmația printr-o fotografie care ilustrează că informarea semnată de mai mulți medici de la Fundeni care reclamau lipsa citostaticelor a fost trimisă în cursul zilei de ieri. 

„Mă întrebați cumva dacă știam acum mai bine de o săptămână despre un document transmis astăzi? Nu, nu știam”, a scris ministrul, argumentându-și afirmația cu o captură foto de la un post TV, datată cu ziua de ieri.

 Ulterior, acesta a spus că a luat, de fapt, legătura cu managerul spitalului și că situația va fi remediată cât mai curând.