Florin Cîțu a anunțat că România se RELAXEAZĂ în prima zi de vară: „Nu scăpăm de mască la 1 iunie”

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat că toate judeţele din România au intrat în scenariul verde şi a apreciat că scăderea numărului de cazuri de COVID-19 se datorează campaniei de vaccinare.

„Veştile bune continuă în ceea ce priveşte numărul persoanelor care se testează pozitiv – vedem că scade în fiecare zi. Nu mai avem niciun judeţ în zona galbenă – toate sunt în zona verde. Bucureştiul a eliminat din restricţii, acum două-trei luni am spus că acest val va ţine două-trei luni de zile – până şi eu am fost prea pesimist, se pare. A ţinut mai puţin, dar asta se datorează – eu zic, în mare-mare parte – unei campanii de vaccinare care a fost accelerată şi astăzi, în România, toţi cei care vor să se vaccineze pot să o facă oricând, oriunde, la orice oră.

„România se relaxează la 1 iunie, iar în ceea ce privește numărul persoanelor vaccinate, de aceea toți miniștrii vor participa, secretari de stat, pentru a-i convinge pe români că este singura soluție pentru a reveni la normalitate.

Astăzi, restaurantele sunt deschise 50% în București, fără niciun fel de condiție. Nu ai nevoie să fii testat sau vaccinat. Deci lucrurile o să fie ușor de implementat de la 1 iunie”, a declarat Florin Cîțu.