Klaus Iohannis: Funcţionalitatea spaţiului Schengen, serios afectată de criza COVID-19. Ce spune președintele despre aderarea României la zona Schengen

„În ceea ce priveşte Schengen, în contextul crizei sanitare şi al măsurilor luate de unele state membre, funcţionalitatea spaţiului Schengen, evident, a fost serios afectată. Cu toate acestea, aderarea la spaţiul Schengen rămâne un obiectiv politic major pentru România şi face parte din angajamentul pe care ţara noastră şi l-a asumat prin Tratatul de aderare la UE. Sperăm că eforturile noastre consecvente vor fi recunoscute curând iar o soluţie pentru finalizarea procesului va fi găsită în timp util. În acelaşi timp, aderarea la zona Euro este unul din obiectivele-cheie, pe termen mediu, ale României”, a declarat şeful statului la dezbaterea online „Să vorbim despre viitorul Europei” (Let’s talk – Future of Europe), organizate de Grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, citat de Agerpres.Potrivit lui Iohannis, apartenenţa României la spaţiul Schengen, dar şi la zona Euro reprezintă „un pas important pentru consolidarea participării noastre la esenţa proiectului european”: „Efectele crizei pandemiei au arătat anumite deficienţe în zone în care este nevoie de eforturi suplimentare, pentru a avea mecanisme mai bune atât în Schengen, cât şi zona Euro. Din această perspectivă, România intenţionează să joace un rol activ în toate demersurile ce au ca scop rezolvarea acestor probleme”.