Marea Britanie, în alertă! O nouă mutaţie specifică tulpinilor din Africa de Sud și Brazilia, detectată la varianta engleză

11 cazuri confirmate cu noua mutație la tulpina din Marea Britanie

Serviciul de Sănătate Publică (Public Health England) din Marea Britanie a anunțat că au fost confirmate 11 persoane infectate cu o nouă tulpină a variantei inițiale, mai ales în sud-vestul țării. Noua tulpină a variantei engleze prezintă mutația E484K pe proteina spike a coronavirusului,  specifică variantelor mai periculoase din Africa de Sud și Brazilia, relatează Reuters

PHE a anunțat că ia această situaţie foarte în serios și „monitorizează situația îndeaproape și se iau toate măsurile necesare în domeniul sănătății publice, inclusiv de îmbunătățite a anchetelor epidemiologice, de urmărire și control al contactelor”, a spus un purtător de cuvânt al PHE.

Din ce se știe până în prezent, această mutaţie modifică proteina ”spike” de pe suprafaţa virusului, astfel încât pare să scape, cel puţin în parte, de anticorpii cei mai eficienţi.

Analize de laborator au arătat că vaccinurile şi primele tratamente cu anticorpi monoclonali ar fi mai puţin eficiente împotriva variantelor care prezintă această mutaţie, în contextul în care varianta engleză nu ridica o problemă specială în acest sens.

Grupuri farmaceutice – Pfizer/BioNTech şi Moderna – au luat în calcul o a treia doză de vaccin, un fel de rapel specific variantelor care prezintă mutaţia, care ar urma să fie testată în Israel, potrivit ultimelor decizii anunțate de specialiștii în Sănătate Publică din Israel.

Profesorul Calum Semple, unul dintre consilierii ştiinţifici ai Guvernului Johnson, a anunţat la BBC că mutaţia E484K este ”cea mai îngrijorătoare” şi că ea a apărut ”spontan” în varianta engleză a coronavirusului. Denumirea noii mutații E484K s-a ales în funcție de locul unde a fost identificată. Numărul 484 este locația exactă a mutației, litera E este aminoacidul inițial, și litera K este noul aminoacid rezultat în urma mutației.

Ministrul Sănătății, Matt Hancock, a declarat că este prea devreme pentru a spune impactul variantelor asupra vaccinurilor, dar au fost raportate mutații în Bristol și Liverpool.

Îngrijorarea în legătură cu varianta sud-africană, cu mutația E484K, a determinat deja autoritățile din Anglia să înceapă o testare în masă „door-to-door” în zonele în care au fost găsite cazuri ale variantei la persoane fără nicio legătură cu Africa de Sud. Măsura carantinării în hoteluri a celor care sosesc din Africa de Sud nu a intrat încă în vigoare.

Cercetătorii spun că, atunci când sunt infectate multe persoane, mutaţiile se pot cumula şi provoca – printr-un fel de selecţie naturală – răspândirea varantelor celor mai eficiente.

Primele variante engleză şi sud-africană ar fi apărut la persoane cu imunitatea scăzută, tratate cu anticorpi monoclonali şi care ar fi rămas infectate o perioadă foarte îndelungată.

Apariția acestei noi mutații „pare să sugereze că, în condițiile de replicare foarte rapidă a virusului, chiar și cele mai stricte controale la frontieră, deși pot întârzia răspândirea, nu pot împiedica, cel mai probabil, apariția de noi variante”, a declarat Jonathan Stoye, virusolog la The Francis Crick Institute. 

Marea Britanie este cea mai afectată țară din Europa de epidemia de coronavirus, fiind pe al cincilea loc în lumea la numărul infectărilor și al deceselor. În Europa, este pe primul loc la decese și pe al doilea, ca număr de îmbolnăviri. Până miercuri, se raportaseră 3,87 de milioane de cazuri confirmate cu noul coronavirus și 109.335 de morți din cauza COVID-19.