Mărturia care schimbă totul – Ce spune recepționerul hotelului unde s-ar fi sinucis magistratul iranian

Ies la iveală noi detalii în cazul iranianului găsit mort la un hotel din Capitală. Un recepționer a povestit despre perioada în care a fost cazat fostul magistrat și spune că varianta unei sinucideri i se pare suspectă.
Criminaliștii din Capitală încearcă să stabilească adevărul în cazul fostului judecător iranian, care a murit săptămâna trecută. Gholam Mansouri, în vârstă de 52 de ani, a fost găsit mort într-un hotel din București.
Chiar daca la intrarea in hotel, clientii sunt avertizati ca zona este supravegheata video, potrivit unor surse, momentul in care barbatul s-ar fi aruncat in gol nu a fost surprins pe camerele de supraveghere din interior pentru ca acestea nu ar fi functionat de o perioada lunga de timp.
Prima ipoteză a anchetatorilor este că bărbatul ar fi căzut pe scara interioară. Trupul victimei a fost găsit de un angajat al hotelului. Recepționerul hotelului spune că fostul magistrat iranian s-a cazat în urmă cu o săptămână înainte să moară. În momentul în care a venit la hotel părea un om normal, fără probleme, iar varianta sinuciderii pare suspectă. Turiștii cazați la hotel sunt de părere că este imposibil să aluneci pe scări.
Polițiștii au găsit bagajele făcute, semn că urma să plece de la hotel în altă parte. Mai mult, analizele făcute de medicii legiști ar fi arătat că în corpul iranianului au fost găsite urme de alcool și medicamente.
Pe 17 iunie, cu doar doua zile inainte sa moara fostul magistrat Iranian a venit aici la Ambasada Iranului din Romania, pentru a discuta cu ambasadorul. In interior I s-a facut rau, motiv pentru care a cerut sa ramana aici pentru urmatoarele 24 de ore pana cand a fost transportat la un spital din Capitala pentru ingrijiri medicale.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă și continuă cercetările.