Polițiștii, din nou în stradă. Peste 100 de persoane în fața sediului MAI

Peste 100 de persoane de polițiști, reprezentanți ai grefierilor și angajați ai MAI protestează chiar la această oră în fața Ministerului Afacerilor Interne din Capitală, nemulțumiți fiind de înghețarea salariilor. 

Prezent la proteste, președintele Sindicatului EUROPOL, Cosmin Andreica, suține că angajații MAI au „o singură revenidicare”. „Guvernul a ales să înghețe Legea salarizării din 2017 și să nu o mai aplice în 2021. În plus, am intrat aseară în posesia unui document care relevă ca sporurile vor fi înghețate”, a afirmat liderul sindical.

Andreica a arătat că sindicaliștii din poliție se află în cea de-a treia săptămână în care protestează în fața MAI, iar protestele nu se vor opri aici. Din contră, urmează Ministerul Finanțelor Publice.

„În momentul de față, colegii nostri protestează în fața a 10 prefecturi. Nu vrem sa fim aceiași fraieri care în 2009 au acceptat tăieri (…)”, a mai spus Andreica. 

Potrivit calendarului anunțat de sindicaliști, manifestațiile vor continua până la sfârșitul lunii februarie cu acțiuni zilnice de pichetare la nivelul prefecturilor județene, în cascadă, sau a sediilor Ministerului Muncii și Justiției Sociale (22 și 29 ianuarie, 4, 11 și 19 februarie), Ministerului Finanțelor Publice (20, 26 ianuarie și 2, 9, 15 februarie) și a sediilor partidelor de guvernare: PNL, USR-Plus, UDMR (19 ianuarie și 10, 17 și 24 februarie) în București.