Procurorul din cazul Matei Balș, despre omul găsit carbonizat în baie abia după câteva ore: Nu pot să-mi explic chestiunea asta 

„Am intrat acolo… Nu noi am ajuns primii, au fost echipele de intervenție, pompierii, ISU. Și la cercetarea la fața locului s-a găsit și un al patrulea cadavru. Nu pot să-mi explic chestiunea asta. Nu știu ce explicații să vă dau”, a declarat procurorul de caz.

Un incendiu a izbucnit vineri, în jurul orei 5.00, la parterul Institutului Matei Balș, din București, care tratează bolnavi cu COVID, iar focul a cuprins patru saloane în care erau internați pacienți cu forme de COVID medii și severe, ținuți pe mască de oxigen. 

Trei bolnavi au murit carbonizați, iar o a patra victimă a decedat după ce manevrele de resuscitare au eșuat. La câteva ore, o altă persoană – a cincea victimă – a fost găsită carbonizată în baie.

Peste 100 de pacienți au fost evacuați, fiind transferați în alte pavilioane ale unității medicale și la alte spitale din Capitală.