Raluca Turcan: „250.000 de dosare de pensii din România sunt cu șină”

Raluca Turcan: „Subiectul pensii a fost subiect predilect de campanie electorală. Dar ajunsă în mandat, am constatat că inclusiv pe partea de pensii s-a făcut foarte puțin. Și o să vă dau un exemplu concret pentru a înțelege: li s-a spus celor aproximativ cinci milioane de pensionari că de la 1 septembrie 2021 pensiile vor crește cu 40%. Aproape că ați fi crezut că e posibil să se întâmple lucrul acesta. Și eu am crezut, va spun cu sinceritate, dar am constatat că, pentru a putea majoră toate pensiile cu 40%, ai nevoie de digitalizarea tuturor dosarelor de pensii, astfel încât ele să fie într-un format electronic și să li se aplice o formulă de calcul că ulterior să se întâmple recalcularea pensiilor. Și ce să vezi: 250.000 de dosare de pensii în România arată așa: dosar cu șină. Va întreb: cum puteau fi operate modificări pe dosare cu șină? Să ne răspundă cei care au vândut iluzii ani la rând. 1,3 milioane de dosare se află într-un format digital, dar primitiv și restul dosarelor într-un format nițel mai avansat dar, atenție, incompatibil între Casele județene de pensii între ele și de foarte multe ori cu nesincronizari între Casele județene de pensii și Casă Națională de Pensii. Cam așa arată sistemul de pensii in România până să începem acest proces fără precedent. (de recalculare a pensiilor – n.r.).”