Reportaj EXCLUSIV. Spitalele în comă, medicii se luptă ca la război, în pandemie – IMAGINI tulburătoare

Claudiu Ioniță, asistent medical autopsier, declară că lucrează de 25 de ani în sistemul sanitar și nu s-a mai confruntat cu așa ceva: „Din pacate sunt 26 de decedati si astazi”.La Spitalul Universitar de Urgență din Capitală toate secțiile sunt pline. Sunt internați peste 350 de pacienți infectați cu Sars-Cov2, toți cu probleme respiratorii și dependenți de oxigen.În saloanele din secția de terapie intensivă, paturile au fost apropiate pentru a putea trata câți mai mulți bolnavi. ATI-ul e un iad în valul patru. Pentru mulți, e ultima șansă la viață, iar pentru alții e locul în care își dau ultima suflare. În momentul în care filmam, o pacientă de 58 de ani a pierdut lupta.„Așa se elibereaza locurile la ATI. Ca si cum ar fi colegii nostri”, declară o infirmieră, care spune, cu tristețe, că le este greu să vadă pacienti care mor: „Nu, nu ne obisnuim niciodata”.Jurnalistul Alexandra Nistorescu relatează că „în acest salon, patul din spatele meu s-a ocupat dupa ce a pacientul care era aici a decedat. În mai putin de 5 minute a fost adusa aici o pacienta care este deja conectata la oxigen cu o saturatie foarte mica si care are nevoie imediata de ingrijire în Terapie Intensivă”.

Martori la aceste clipe sunt atât medicii, cât și pacienții. Pacientul din imagini este internat la ATI de 14 zile și în continuare este conectat la oxigen. Boala i-a distrus plămânii. E nevaccinat, așa cum sunt peste 95% din pacienți.Întrebat dacă și-ar fi dorit să se fi vaccinat înainte de a ajunge în spital, un pacient răspunde: „Cred ca da”, adăugând că cel mai mult își dorește acum să plece de aici „pe picioare”.

Medicii sunt copleșiți. Cu lacrimi în ochi ne povestesc că nu s-au mai confruntat cu așa ceva până acum. Trag un semnal de alarmă și spun că mor din ce în ce mai mulți tineri.„E crunt! Sunt foarte multi tineri. Am avut familii… sot, sotie, au lasat copiii singuri… De multe ori chemam psihologul, stam de vorba cu el, psihiatrul… plecam acasa intr-un anume fel”, a povestit un medic de la Spitalul Universitar prin ce trece în aceste zile. 

În salonul de lângă se aud doar aparatele care îi țin în viață pe pacienți. Toți sunt intubați, iar medicii se tem că nu vor supraviețui.

„Dintr-o dintro data consumul de oxigen este enorm fata de ce era anul trecut sau fata de ce era acum doi ani pe vremea asta. Avem si pacienti care sunt pe CPAP, cu fluxuri mari de oxigen. Se folosesc si butelii, și concentratoare”, a explicat și medicul Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar din Capitală. Doctorii spun că mortalitatea s-a dublat față de valul trei. La morgă, pacienții sunt ținuți în saci negri pe holuri.„Am avut tineri de 35, de 37 de ani fara alte probleme, doar COVID-19, și am intrebat sotia unuia de 37 de ani de ce nu v-ati vacccinat. Mi-a zis ca a trecut o data prin boala si a zis ca trece si a doua oara. A doua oară n-a mai trecut… Sper sa rezistam, sa ducem pana la capat, să nu cadem. Nu neaparat fizic, cat psihic. Daca cadem, nu mai are cine sa se ocupe aici”, a mărturisit Claudiu Ioniță, asistent medical autopsier.  Eroii în alb, așa cum au fost numiți din cauza materialelor de protecție sunt epuizați. Îi roagă pe oameni să se vaccineze. 

Manager Spitalul Universitar din Capitală, avertisment sumbru: Creștere alarmantă a numărului de decese Covid. Bolnavii, tratați pe holuri la Urgență