Se impune carantină în mai multe localități – Situație de risc cu infectare coronavirus

Comunele Dumbrăviţa, Ghiroda, Giroc şi Moşniţa Nouă din judeţul Timiş vor intra în carantină zonală pentru 14 zile, începând de duminică, 10 ianuarie, de la ora 0,00.”În urma analizei de risc, în baza Hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, emisă la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Timiş, în baza evaluării epidemiologice avizată de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a emis astăzi, 09.01.2021, ordinul de carantinare zonală, timp de 14 zile, pentru comunele Dumbrăviţa, Ghiroda, Giroc, Moşniţa Nouă din judeţul Timiş. Carantina pentru comunele din judeţul Timiş intră în vigoare în data de 10.01.2021, ora 00:00″, a informat GCS.