Senatul, AVERTIZAT de YouTube cu închiderea paginii în urma mesajelor instigatoare ale Dianei Șoșoacă

Primul pas făcut de YouTube a fost ştergerea înregistrărilor video cu declaraţiile Dianei Șoșoacă. ”Pagina YouTube a Senatului a fost închisă pentru anumite înregistrări video cu luări de cuvânt ale Dianei Şoşoacă, pentru că instigă, contrar politicii asumate de canalul respectiv, la nepurtarea măştii. (…) Pentru prima sesizare transmisă Senatului, a celor care gestionează politica YouTube online, s-a acordat un avertisment şi au fost şterse acele înregistrări video care figurau pe pagina YouTube a Senatului. A fost un termen scurt, acordat de ei, cu titlu de preaviz. S-a explicat şi motivul pentru care vor fi şterse şi că repetarea postării pe canalul YouTube a acestor mesaje video, care instigă la nepurtarea măştii, vor fi interzise cu desăvârşire, inclusiv pagina Senatului, dacă nu se va conforma”, a precizat Iulia Scântei.

Diana Șoșoacă, scandal în comisia care o anchetează. Senatoarea anti-mască a sunat la 112 să reclame că a fost AGRESATĂ

Marţi, Comisia juridică a Senatului a suspendat dezbaterea sesizării prin care liberalii solicitau analizarea ”derapajelor” de comportament ale senatoarei Dianei Șoșoacă după ce aceasta s-a prezentat fără mască de protecție neconformă.