Tulpina britanică a coronavirusului ridică ALERTA în Germania – ”Va deveni DOMINANTĂ!”

Amintind că tulpina britanică este mult mai contagioasă, reprezentantul Guvernului a avertizat că va crea cu siguranță probleme, asfel că eforturile autorităților și ale populației trebuie să se concentreze pe reducerea contaminărilor. 

”Ne confruntăm deja cu această variantă în mai multe spitale. Asta înseamnă că a sosit în ţara noastră şi, la un moment dat, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări,  va prelua controlul şi va cauza probleme. Sunt foarte sigur de acest lucru”, a spus Braun la un post TV. ”Vrem să o ţinem departe de graniţele ţării cât se poate de mult şi sub control acolo unde este deja prezentă”, a adăugat reprezentantul Guvernului, citat de Agerpres. 

Avertismentul vine în contextul în care, săptămâna trecută, autoritățile au anunțat și un prim caz suspect de infectare cu noua tulpină a virusului depistată în Brazillia. 

Recent, Angela Merkel a cerut prudență în privința relaxării măsurilor restrictive. Dacă situația nu va fi controlată în paralel cu vaccinarea anti-Covid, autoritățile nu exclud un nou lockdown total, a mai spus Cancelarul.

Bilanțul epidemiei din Germania depășește 2,1 milioane de cazuri Covid-19 și 52.780 de decese. Luni, Institutul Robert Koch pentru controlul bolilor a raportat 6.729 de cazuri noi în 24 de ore, în uşoară scădere faţă de cele 7.141 de noi contaminări raportate în aceeaşi zi a săptămânii trecute.