Turcan: Majorarea punctului de pensie, folosită de PSD ca „momeală electorală” pentru români

 

Vicepremierul Raluca Turcan susţine că bugetul pentru anul 2020 prevede bani pentru majorarea punctului de pensie.

„Aplicăm legea în vigare”, a declarat Turcan, luni, la TVR.

spune Turcan, care acuză PSD că a folosit drept ”momeală electorală” majorarea punctului de pensie.

„În momentul de faţă, în bugetul pe anul 2020 sunt bani prevăzuţi pentru majorarea pensiilor. Politica de majorare a pensiilor trebuie să fie una predictibilă. (…) Aplicăm legea în vigoare”, a afirmat Raluca Turcan, luni seară, într-o emisiune la TVR.

Aceasta a acuzat PSD că, sigur că guvernul social-democrat NU va cădea, a prevăzut majorări ale pensiilor înainte de alegeri, atât în anul 2018, cât şi anul acesta.

Turcan acuză PSD că a folosit ”ca momeală electorală” majorarea punctului de pensie.

Potrivit vicepremierului, majorarea punctului de pensie ar trebui făcută la început de an, raportat la inflaţie şi la venitul mediu brut.

Vicepremierul a spus că PNL face demersuri pentru reducerea „discrepanţelor jignitoare” dintre pensii, iar calcularea pensiilor trebuie să fie făcută pe baza contributivităţii.

„Pe noi ne interesează ajungerea la o echitate în sistemul de pensie astfel încât  să nu se mai ajungă la discrepanţe jignitoare, să existe o reducere a acestor diferenţe şi să ajungem la recalcularea pensiilor pe bază de contributivitate”, a precizat Turcan.

Turcan nu a dezvăluit însă și sursa fondurilor pentru majorarea  punctului de pensie. Întrebată de unde vor fi luați banii, Turcan a spus: „Vom prezenta”, la TVR.