Un copil în vârstă de doi ani a fost dat DISPĂRUT: Peste 100 de poliţişti, jandarmi şi lucrători ai ISU îl caută

„Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că la data de 21 mai a.c., în jurul orei 17,00, LĂCĂTUŞ DAVID ALEXANDRU, în vârstă de 2 ani, a ieşit din locuinţa sa, din localitatea Floreşti, pentru a se juca cu alţi copii în zona râului Someş şi nu a mai fost găsit. Semnalmentele minorului: înălţime aproximativ un metru, ochii negri, părul şaten. În momentul plecării acesta era îmbrăcat cu pantaloni scurţi de culoare albastră, tricou de culoare albastră şi sandale de culoare albastră cu şireturi verzi”, se arată într-un apel al IPJ Cluj.Poliţiştii lansează un apel către populaţie.„Persoanele care pot furniza informaţii despre minorul dispărut, sunt rugate sa se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau sa apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112! În vederea depistării minorului, peste 100 de poliţişti, jandarmi, lucrători ISU şi voluntari sunt angrenaţi în activităţile specifice de căutare”, mai informează IPJ Cluj.„Un echipaj cu o barcă de căutare salvare s-a deplasat în zona străzii Barbu Lăutaru, unde s-a alăturat forţelor prezente la faţa locului pentru căutările băieţelului pierdut în cursul acestei după amieze”, se menţionează în informarea ISU Cluj.