VIDEO Traian Băsescu s-a vaccinat anti-Covid. Ca de obicei, fostul președinte a fost pus pe glume

Informația a fost transmisă, într-un comunicat, chiar de instituția spitalicească.

Potrivit acestuia, Traian Băsescu a beneficat de vaccinare în această etapă în calitatea de deminitar.

Cum era de așteptat, fostul șef al statului a glumit cu personalul medical și a mulțumit pentru profesionalism.

”În conformitate cu prevederile Legii nr. 38/ 2018 pentru acordarea de servicii medicale unor categorii de persoane și pentru completarea art. 2 din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, domnul Traian Băsescu, președintele României în perioada 2004 și 2014, s-a imunizat împotriva COVID 19, în cursul acestei zile, la Centrul de vaccinare al Spitalului Universitar de Urgență Militar Central ”, a anunțat Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.